1 mai, ziua în care în 1919 guvernul român a primit ultimatumuri să părăsească în 24 de ore Basarabia și Bucovina VIDEO
0În anul 1919, guvernele sovietic și ucrainean au adresat guvernului român două ultimatumuri prin care îi cereau să părăsească în 24 de ore Basarabia și Bucovina. În anul 1890 a fost sărbătorită pentru prima dată Ziua Internațională a Muncii.
1707: Anglia s-a unit cu Scoția sub numele de Regatul Marii Britanii
Statul a fost condus de un parlament și un guvern unic cu sediul la Westminster în Londra. Cele două regate aveau același monarh încă din 1603, când Iacob al VI-lea al Scoției a devenit Rege al Angliei la moartea Reginei Elisabeta I.
1890: a fost sărbătorită pentru prima dată Ziua Internațională a Muncii
Ziua Internațională a Muncii sărbătorește lupta muncitorilor pentru reducerea normei orare zilnice de lucru la 8 ore. În 1884, o federație sindicală americană (Federation of Organized Trades and Labor Unions) și-a stabilit obținerea acestui obiectiv până la 1 mai 1886. Cum această dată se apropia și nu se obținuseră concesiile dorite de la patronate, sindicatele americane au decis declanșarea unei greve generale.
Pe 1 mai 1886, aproximativ 500.000 muncitori americani au participat la greve și proteste în cele mai mari orașe industriale din țară. Cele mai importante manifestații au avut loc la Chicago, unde au avut loc mai multe proteste, la care au participat circa 80.000 de muncitori.
În 1888, American Federation of Labor (AFL) a hotărât să reia campania pentru reducerea programului de lucru. Sindicaliștii americani au ales ziua de 1 mai 1890, pentru intra în grevă pentru programul de lucru de opt ore.
Președintele AFL, Samuel Gompers, a scris Primului Congres al celei de a Doua Internaționale Socialiste, întrunit la Paris. El a informat despre planurile AFL și a propus o luptă internațională pentru programul de lucru universal de 8 ore.
Internaționala Socialistă a acceptat planurile lui Gompers și a adoptat o rezoluție prin care cerea o demonstrație internațională pentru ca muncitorii de pretutindeni să ceară program de lucru de opt ore. Congresul s-a raliat astfel planurilor sindicaliștilor americani și a adoptat ziua de 1 mai 1890 ca dată pentru această demonstrație. Ziua de 1 mai a fost aleasă și pentru a cinsti memoria victimelor grevelor din mai 1886 de la Chicago.
Ziua Internațională a Muncii a fost sărbătorită pentru prima dată pe 1 mai 1890, prin demonstrații la care au participat muncitori din toată lumea, care au cerut reducerea programului zilnic de muncă la 8 ore.
Treptat, 1 mai a devenit zi sărbătoare în majoritatea țărilor din lume.
1919: guvernul sovietic și cel ucrainean au adresat guvernului român două ultimatumuri prin care îi cereau să părăsească în 24 de ore Basarabia și Bucovina
Unirea Basarabiei cu România, votată cu o largă majoritate de Sfatul Țării de la Chișinău pe 9 aprilie (27 martie stil vechi – n.r.) 1918 a fost contestată de Ucraina. Autoritățile de la Kiev au respins actul unirii și au ridicat pretenții asupra teritoriului dintre Prut și Nistru.
După revoluția bolșevică din 1917, Sfatul Țării de la Chișinău a votat în unanimitate pentru proclamarea independenței Republicii Democratice Moldovenești, pe 24 ianuarie 1918. Relativ redus inițial, curentul în favoarea unirii cu România a crescut după proclamarea independenței Basarabiei. Tânărul și fragilul stat moldovenesc nu avea cum să reziste singur în fața acțiunilor bolșevicilor și pretențiilor emise de autoritățile ucrainene. În acest context a fost votat actul unirii Basarabiei cu România la 9 aprilie (27 martie stil vechi – n.r.) 1918, conform Historia.
La trei zile după votarea unirii, guvernul de la Kiev trimitea o notă guvernului român prin care îl informa ca Rada Centrală (Parlamentul Ucrainei – n.r.) „nu admite decizia Sfatului Țării referitoare la încorporarea Basarabiei la România să fie un act care exprimă voința tuturor popoarelor care locuiesc pe teritoriul Basarabiei; de aceea Republica Democrată Ucraina cere ca regiunile din Basarabia unde populația s-a declarat sau se va declara ucraineană să fie adăugate Republicii Ucraina”.
Pe 22 aprilie 1918, guvernul român răspundea notei primite de la guvernul de la Kiev amintind părții ucrainene că „Basarabia s-a unit de bunăvoie cu Patria-mamă, în virtutea unui vot aproape unanim exprimat al Sfatului Țării, adunarea națională legislativă a Republicii Moldovenești a Basarabiei. Această adunare este expresia voinței Națiunii, având deci aceeași origine ca și Rada Centrală ucraineană, reprezentând deci, ca și Rada, puterea suverană, ceea ce îi dă dreptul să ia decizii definitive și de aceeași importanță pentru populația Basarabiei ca și deciziile luate de Rada în legătură cu locuitorii Ucrainei. […] Trebuie, de altfel, remarcat că Sfatul Țării a fost ales în mod liber, într-o perioadă în care nici nu se putea problema unirii cu România”.
Guvernul de la Kiev a revenit cu o notă extinsă, trimisă guvernului român pe 5 mai 1918, prin care încerca să demonstreze necesitatea anexării Basarabiei de către Ucraina:
„Timp de mai mult de un secol Basarabia a făcut parte din Imperiul Rus și s-a găsit în relații politice și economice cu cea mai apropiată vecină a sa, Ucraina. În perioada constituirii Republicii Ucraina, în luna noiembrie 1917, guvernul ucrainean considera ca, în favoarea legăturii federative care lega din nou Republica Ucraineană de toate celelalte părți ale Imperiului Rus, Ucraina să păstreze această legătură în raport cu Basarabia. După proclamarea independenței Ucrainei, guvernul ucrainean, neadmițând deloc ruptura definitivă dintre Ucraina și Basarabia și luând în considerarea aspirațiile unei minorități notorii din populația Basarabiei și-a propus să stabilească relații mai strânse cu Republica Moldovenească, conferindu-i dreptul autonomiei politice”.
1923: s-a născut regizorul și desenatorul Ion Popescu-Gopo
Numele său a devenit aproape o marcă. Gopo rămâne şi astăzi cel mai apreciat realizator de filme de animaţie din ţara noastră, recunoscut de asemenea pe plan internaţional. Gopo a fost primul român care a câştigat premiul „Palme d’Or“ la Cannes, în 1957, pentru scurtmetrajul de animaţie „Scurtă istorie“.
Personajul animaţiilor sale, „omuleţul Gopo", este o figură pe cât de comică, pe atât de legendară, întruchipând astăzi trofeul Gopo, în cadrul premiilor acordate anual celor mai bune producţii cinematografice naţionale.
„Gopo" este, de fapt, un acronim pe care cineastul l-a compus din cele două nume ale părinţilor săi: Gorenco, numele mamei, şi Popescu, numele tatălui. Ion Popescu s-a născut la 1 mai 1923, în Bucureşti. A lucrat mai întâi ca desenator şi caricaturist, înainte să se dedice animaţiei.
A studiat la Academia de Arte din Bucureşti, cu toate că nu a absolvit-o niciodată. La Moscova, a învăţat tehnica Disney. La începutul anilor '50, a realizat câteva animaţii sub această influenţă. Dar iată ce a mărturisit într-un interviu: „În primele mele desene animate, am încercat să-l imit pe Disney. Când am văzut că nu pot să egalez perfecţiunea lui tehnică, am început să fac filme anti-Disney.
Deci, frumuseţe - nu, culoare - nu, gingăşie - nu. Singurul domeniu în care puteam să-l atac era subiectul." Într-adevăr, marea inovaţie adusă de Gopo era la nivel dramaturgic. Prin idee s-au remarcat „Scurta istorie" şi zecile de animaţii realizate ulterior: „7 arte" (1958), „Galateea" (1957), „Homo Sapiens" (1960) sau „Pământul oamenilor" (1967), pentru a numi doar câteva.
Regizorul a abordat şi genul SF, concentrându-se cu succes tot asupra ideii şi mai puţin asupra realizării tehnice. Gopo a fost şi actor în filme proprii, precum „Faust XX" sau „O zi la Bucureşti", dar şi în filmele altor regizori, precum „O noapte de pomină" (1939, regia Ino Şahighian).
Moartea regizorului, survenită la 29 noiembrie 1989, a însemnat apusul unei ere a animaţiei româneşti, care aşteaptă să fie redeschisă.
1945: Joseph Goebbels, ministrul Propagandei Publice în timpul regimului nazist, și soția sa, Magda, s-au sinucis după ce și-au ucis cei 6 copii
Goebbels şi soţia acestuia şi-au ucis cei şase copii cu cianură înainte de a se sinucide, la o zi după ce Hitler a murit.
Paul Joseph Goebbels s-a născut la 29.10 1897 la Rheydt. A crescut într-o familie catolică, și ar fi trebuit să devină preot, părinții lui dorind acest lucru deoarece erau o familie profund religioasă.
Din cauza unui handicap (avea un picior infirm), nu a luptat în Primul Război Mondial. Goebbels a intrat în NSDAP în 1922. În 1926, Goebbels a devenit Gauleiter de Berlin, reușind să construiască în capitala Germaniei o puternică filială a partidului nazist.
Între 1927-1935, a editat propriul ziar săptămânal, intitulat “Der Angriff” (Atacul). L-a transformat pe Horst Wessel într-un martir politic, afirmând că el a fost ucis de comuniști. În 1928, Goebbels este ales membru al Reichstagului, iar în 1929, impresionat de activitatea gauleiterului de la Berlin, Hitler l-a numit “Conducătorul propagandei partidului nazist”. În această poziție, Goebbels și-a dovedit abilitatea, având un rol important în campania electorală pentru alegerile din 1932. Drept răsplată, Führerul îl numește, la scurt timp după ce devine cancelar, “Ministru al Reichului pentru Educația poporului și Propagandă”. Alături de Martin Bormann și Heinrich Himmler, Goebbels devine unul dintre cei mai apropiați oameni de Hitler.
După atentatul împotriva lui Hitler de la 20 iulie 1944, Goebbels este numit “Împuternicit general pentru mobilizarea războiului total”, străduindu-se pentru a îndemna poporul să lupte până la capăt. Numit cancelar în ultimul testament al Führerului, Goebbels își otrăvește cei 6 copii, împreună cu soția sa, Magda, și se sinucide la 1 mai 1945, în bunkerul de sub Cancelaria Reichului .
1962: s-a născut Maia Morgenstern, actriţă română de teatru şi film
Una dintre cele mai mari actriţe ale României, Maia Morgenstern, împlineşte astăzi 62 de ani. Apreciată în ţară şi în străinătate, artista spune că este mereu „recunoscătoare pentru ceea ce-i oferă viaţa reală“.
Născută pe 1 mai 1962, în Bucureşti, într-o familie evreiască, Maia Morgenstern şi-a dorit să devină balerină în copilărie. Educaţia primită şi mai ales faptul că părinţii ei erau mari amatori de teatru i-au dezvoltat, în timp, pasiunea pentru actorie, susţinută de tatăl său.
Cariera sa a început cu un „eşec“, după cum mărturisea: a picat examenul de admitere la IATC. Şi-a făcut totuşi debutul în teatru, în 1980, şi a învăţat idiş din roluri. Juca în spectacole de revistă la Teatrul Evreiesc de Stat, fiind angajată ca „figurant corp ansamblu“. Un an mai târziu, a intrat la Academia de Teatru şi Film, unde a studiat între 1981 şi 1985. I-a fost profesor Dem Rădulescu.
A jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ până în 1988. A apărut apoi pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti, după care s-a alăturat trupei de la Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale”. Printre rolurile notabile din teatru se numără Lola din „Îngerul albastru“ (pe care îl consideră rolul vieţii sale) sau Kathleen Hogan în „Park Your Car in Harvard Yard“.
Întâlnirile cu Lucian Pintilie şi Şerban Marinescu au consacrat-o şi în lumea filmului, în pelicule-cult precum „Balanţa“ şi „Cel mai iubit dintre pământeni“.
În 2004, talentul actriţei era omagiat de critica internaţională, după interpretarea de excepţie din filmul „Patimile lui Hristos“ (regizat de Mel Gibson), unde jucat rolul Mariei. Maia Morgenstern a fost căsătorită de două ori. Are trei copii: Tudor Aaron Istodor, la rândul său actor, Eva Lea Cabiria şi Ana Isadora.
1967: Elvis Presley s-a căsătorit cu Priscilla Beaulieu
În 1967, Elvis Presley s-a căsătorit cu Priscilla Ann Beaulieu, pe când aceasta avea 21 de ani, după şapte ani de relaţie. Nouă luni mai târziu, aceasta a dat naştere singurului copil al cuplului, Lisa Marie. Căsnicia lor părea minunată din exterior, însă recent, în cadrul talk-show-ului britanic „Loose Women“, Priscilla a recunoscut că nu a avut parte de o adolescenţă normală din această cauză, potrivit Huffington Post.
„Bineînţeles că nu m-am bucurat de anii adolescenţei ca orice fată normală, aşa că a trebuit să mă adaptez. Doar îl urmam în ceea ce făcea el. Trăiam viaţa lui. Vedeam filmele pe care voia el să le vadă, ascultam muzica pe care voia el să o asculte şi mergeam unde voia el. Aşa că într-un fel m-am pierdut pe mine“, a explicat marea iubire a lui Elvis.
Deşi Priscilla a vorbit cu dragoste despre acei ani, aceasta a povestit că celebrul cuplu, împreună cu cei apropiaţi lor, trăiau „într-o bulă“ la Graceland, vila cântăreţului din Memphis.
„El nu prea ieşea în oraş, nu mânca în restaurante deoarece oamenii i-ar fi făcut poze şi nu voia să fie fotografiat cu furculiţa în gură. Noi trăiam cu adevărat într-o bulă: el închiria tot parcul dacă voiam să ne dăm în roller coaster şi karturi sau dacă mergeam să ne plimbăm cu rolele“, a povestit Priscilla.
Se încarcă comentariile...
